Burlea Sergiu, medic ortoped-traumatolog: Ce trebuie să știi despre scolioză

631

Ce trebuie să știi despre scolioză
Cu ocazia Zilei Internaționale a Scoliozei, Dr. Burlea Sergiu, medic ortoped-traumatolog ne vorbește despre scolioză.

Scolioza este o deformare permanentă a coloanei vertebrale, legată de o torsiune a vertebrelor una față de cealaltă, în cele trei planuri ale spațiului. Apare mai ales în copilărie și adolescență, dar poate apărea și la vârsta adultă. Această condiție este uneori consecința unei alte maladii sau malformații.

Sergiu Burlea
Sergiu Burlea
ortoped-traumatolog

Clasificarea scoliozei:

  1. Scolioză funcțională (nonstructurală) – Scoliozele funcționale cuprind deviații moderate, fără modificări de structură a vertebrelor și caracteristic se reduc spontan. Din această grupă fac parte: Atitudinea scoliotică posturală a elevilor, scolioza de compensație caracteristică în coxartroze, etc.
  2. Scolioză structurală reprezintă scolioza veridică, unde apar schimbări în structura osoasă, deformată prin rotație vertebrală, iar curbura devine rigidă și ireductibilă.
    Scolioza structurală poate fi:
    a) Scolioză congenitală (spina bifida);
    b) Scolioza neuromusculară (poliomielita, paralizia cerebrală, siringomielia, distrofia musculară);
    c) Scolioza din perturbări congenitale mezenchimale (sindromul Marfan, poliartrita reumatoidă, osteogeneza imperfectă);
    d) Scolioza posttraumatică;
    е) Scolioza idiopatică este forma cea mai comună – 75%, probabil pe fon genetic.

Scolioza, în funcție de vârstă:

Scolioza infantilă – survine în primii 3 ani;

Scolioza juvenilă – apare între 3 ani și primele semne de pubertate;

Scolioza adolescentului – apare după primele semne ale pubertății;

Scolioza adultului – contrar concepției clasice, scolioza poate să progreseze și după oprirea creșterii.

Scolioza la copii

Scolioza este o afecțiune care determină curbura laterală a coloanei vertebrale. Există mai multe tipuri de scolioză care afectează copiii și adolescenții. De departe, cel mai comun tip este scolioza idiopatică, ceea ce înseamnă că nu este cunoscută cauza exactă. Majoritatea cazurilor de scolioză idiopatică apar între vârsta de 10 ani și momentul în care copilul este complet dezvoltat.

Scolioza este rareori dureroasă – curbele mici sunt adesea neobservate de părinți, dar pot fi detectate în timpul unui control periodic la pediatru. În multe cazuri, curbele de scolioză sunt mici și nu necesită tratament. Copiii, la care se constată curbe mai mari, ar putea avea nevoie să poarte un corset sau să suporte o intervenție chirurgicală pentru a li se restabili poziția normală.

Factorii de risc ai scoliozei

Scolioza este problema numărul 1 care afectează copiii de vârstă școlară. Rapoartele arată că aproximativ 80% dintre pacienții cu scolioză primesc diagnostice idiopatice, ceea ce înseamnă că nu există o cauză definitivă sau de vindecare pentru starea lor.

Cauzele exacte încă nu sunt cunoscute, dar factorii de risc care contribuie includ:

• Defecte congenitale (scolioza congenitală, ceea ce înseamnă că scolioza are o origine ereditară).
• Leziuni ale măduvei spinării și probleme cu funcțiile musculare și nervoase, cum ar fi distrofia musculară.

Complicațiile pot apărea atunci când mușchii și țesuturile corpului sunt deformate de luni sau chiar ani, compensând răsucirea și îndoirea anormală a coloanei vertebrale. Aceste complicații pot continua chiar și după intervențiile chirurgicale.
În timpul perioadei de așteptare a unui tratament, multe cazuri continuă să progreseze, chiar și după punctul de maturitate scheletică. Studiile arată o evoluție medie de 2,4 grade pe an pe parcursul a 5 ani, iar la adolescenți scolioza progresează, în medie, cu mai mult de 10 grade după vârsta de 22 de ani.

Pe lângă afectarea poziției normale a coloanei vertebrale, scolioza poate avea un impact negativ asupra calității vieții, poate provoca dureri, poate afecta funcțiile pulmonare normale, poate tulbura somnul și poate reduce capacitatea de a face sport și de trăi în mod normal. Imaginea unui corp slab este, de asemenea, obișnuită, iar razele X repetate pot amplifica, de asemenea, riscul apariției unor probleme grave datorate expunerii la radiații.
Frecvența scoliozelor structurale este de până la 3%, cea mai des întâlnită fiind cea idiopatică. Predomină la sexul feminin 6/1, după unii autori.

Factorii favorizanți

  • Factorul ereditar genetic cu transmitere autozomală. După Keim, acesta intervine în 90% din cazuri. Disfuncția hormonală hipofizar gonadotrop se intensifică la pubertate, aceasta și explică frecvența mai mult la genul feminin.
  • Factorul carențial, rahitismul, factorul condrodistrofic.

Simptomele scoliozei

Cele mai vizibile semne de scolioza pot fi, de obicei, observate datorită poziției pacientului. Pe măsură ce coloana vertebrală crește, aceasta împinge umerii și soldurile din aliniere. Schimbările pot fi subtile, lipsa de simetrie a posturii apare adesea înainte de momentul în care curba spinală devine vizibilă.

În cele mai multe cazuri, scolioza nu limitează mișcarea sau nu provoacă dureri de spate consistente până când curbele nu devin severe. Cu toate acestea, durerile inexplicabile de spate pot fi un simptom al scoliozelor – mai ales daca persistă, pe măsură ce curbura coloanei vertebrale pune presiune asupra nervilor si, uneori, asupra întregii măduve a spinării. Acest lucru poate provoca dureri mai ușoare de spate, precum și slăbiciune, amorțeală sau durere la nivelul extremităților inferioare.

Senzația de oboseală după perioade lungi de ședere sau de stat în picioare poate indica, de asemenea, scolioza. Cu cât sunt mai pronunțate curbele, cu atât mai puternic trebuie să lucreze mușchii din jurul coloanei pentru a menține corpul aliniat și echilibrat. Acest lucru îi determină să se uzeze mai ușor. În plus, scolioza severă poate exercita o presiune asupra cavității toracice și, în cele din urmă, poate restrânge capacitatea pacientului de a respira, ceea ce poate provoca și o oboseală cronică.

Depistarea scoliozei la copii

Scolioza, ca orice altă boală, cu cât se identifică mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de tratare a acesteia. Diagnosticarea scoliozei este ușoară, dar identificarea ei pre-diagnosticare poate fi surprinzător de dificilă. De fapt, aceasta va trece de multe ori neobservată, mulți ani, în cazul scoliozei infantile și la pacienții tineri. Multe cazuri nu sunt identificate până când pacientul nu trece de pubertate, iar curba devine din ce în ce mai vizibilă. Cercetările au demonstrat că există șanse de până la 30% ca scolioza să apară dacă cineva suferă de această boală.

Teste fizice și observarea anatomică

Scopul examenului funcțional este de a distinge postura defectuoasă sau scolioza idiopatică reală. Examinarea mișcărilor active ale coloanei vertebrale în segmentul cervical, toracic și lombar:

• Flexiune;
• Extensie;
• Bliț lateral.

Testul Adam pentru îndoirea înainte poate fi folosit pentru a face o distincție între scolioza structurală sau scolioza nestructurală a coloanei vertebrale lombare. Testul poate fi efectuat în poziția în picioare și în poziție așezată. Terapeutul fizic are trei sarcini importante: de a informa, de a sfătui și de a observa. Observarea pacientului cu ajutorul unui program educațional asigură faptul ca starea pacientului să se îmbunătățească.

Teste neurologice

Testarea scoliozei începe, de obicei, cu istoricul familial și un examen fizic. Aceasta include testul de îndoire înainte, un test simplu în care copilul se îndoaie înainte de la talie cu brațele atârnate slab și cu palmele atingându-se, iar examinatorul caută neregularități pe spatele sau la coastele copilului. De asemenea, poate fi folosit un scoliometru pentru măsurarea și estimarea rotației curbei spinoase.

Daca constatarile din istoric si cele evidentiate in urma testelor neurologice arata o curba semnificativa a spinarii, poate fi facuta o radiografie a coloanei vertebrale pentru a obtine o masurare mai precisa a curbei spinarii. Varsta scheletica, determinata de semnul Risser, este, de asemenea, o masura utila pentru a micsora riscul de inrautatire a curbei.

Examene imagistice pentru confirmarea diagnosticului

Radiografia este principalul obiect în imagistica scoliozelor, atât pentru a confirma diagnosticul, cât și pentru a exclude orice condiții de bază. Deși este definită ca o deformare laterală, aceasta este o diformitate de rotație tridimensională (3D). Indicările pentru radiografie includ modificări ale alinierii normale a coloanei vertebrale pe examinarea fizică, evaluarea progresiei curburii spinale și urmărirea tratamentului. Pentru studiul scoliozelor, metoda preferată este o radiografie postero-anterioară cu pacientul în poziție verticală.

Pentru acei pacienți care sunt evaluați sau sunt tratați clinic pentru scolioză, alte imagini includ imagini de încovoiere drepte si stângi, o imagine laterală a fasciculului și o imagine postero-anterioară a încheieturii mâinii stângi, pentru determinarea vârstei osoase.

Analiza radiografică ar trebui să identifice prezența, direcția, localizarea și vârful curburii. Stabilirea maturității scheletice este importantă, deoarece curbele scoliotice ușoare până la moderate nu progresează după încetarea creșterii.

Tratarea scoliozei

Pentru tratamentul scoliozei a fost impus un tratament fundamental de un protocol de standardizare, aplicat în funcție de curbura scoliotică.

Astfel:
• Pentru o curbură de la 0-30° se recomandă kinetoterapia (gimnastica medicală);
• Pentru o curbură de la 30-50° se recomandă kinetoterapie și tratament ortotic (corsetul);
• Pentru o curbură de peste 50° se recomanda intervenție chirurgicală.

Tratarea scoliozei nestructurale

La modul general, astfel de scolioze nu ridică probleme în ceea ce privește tratamentul și nu poate fi vorba despre tratament chirurgical. Este indicat tratamentul prin kinetoterapie, care poate să asigure rezultate foarte bune.

Pe de altă parte, se recomandă:
• control de specialitate din 4 în 4 luni, pentru ca medicul să observe modul în care progresează curbarea coloanei;
• corsetul care poate să oprească accentuarea curbării;
• gimnastica medicală;
• fizioterapia;
• administrarea unor medicamente.

Tratarea scoliozei structurale

În cazul scoliozelor structurale se impun metode complexe de tratament. Este vorba despre scolioze idiopatice, osteopatice, neuropatice secundare unor afecțiuni, miopatice, dismetabolice, toracogene, de cauză extrinsecă, ș.a.m.d.

Corsetul, un tratament standard pentru majoritatea cazurilor de scolioză

Purtarea unui corset reprezintă un tratamentul ortotic. Acesta se poate dovedi eficient în cazul în care la finalul creșterii osoase valoarea curburii este de ± 5° din valoarea inițială a angulației, ceea ce înseamnă că un corset poate să prevină riscul de agravare a curburii scoliotice, însă nu o și corectează. Unui copil, la care se constată că angulația este sub 30°, nu trebuie să i se recomande corset, deoarece scolioza poate fi neevolutivă. Un unghi mai mare de 50 este indicație pentru tratament chirurgical.

Отправить ответ

avatar
 
smilegrinwinkmrgreenneutraltwistedarrowshockunamusedcooleviloopsrazzrollcryeeklolmadsadexclamationquestionideahmmbegwhewchucklesillyenvyshutmouth
  Subscribe  
Уведомление о