Dl. Ion Popovici, profesor, doctor habilitat în medicină, medic cardiolog intervenționist: „Semne care îţi spun dacă e ceva în neregulă cu inimioara celui mic”

Vizualizari: 1429

Dacă în cazul maturilor, problemele cardiace apar pe parcursul vieţii, cu cei mici lucrurile stau un pic diferit. Dl. Ion Popovici, doctor habilitat în medicină, specialist principal în cardiologie intervenţională, profesor universitar, ne spune care sunt cele mai frecvente simptome de boli cardiace la copii pe care ar trebui să le ştie orice părinte.

“Cel mai frecvent patologia cardiacă înnăscută are un context genetic – adică cineva din rude – părinți, bunici, străbunei etc., au avut astfel de probleme. O altă cauză poate fi dacă mama a avut probleme în primul trimestru de sarcină – diverși viruși, boli cu transmitere sexuală, stresuri, a fost alimentată incorect sau alte cauze”.

Cum vă dați seama că un nou-născut este bolnav de inimă?

Ion Popovici
Medic cardiolog intervenționist,
Doctor habilitat în științe medicale, Profesor

Semnele care ar trebui să pună în gardă părinţii, şi care, totodată, orientează medicul către posibilitatea unor afecţiuni cardiace sunt:

  • Apar dificultăți de alăptare: copilul nu mai vrea să mănânce sau refuză sânul;
  • Se învineţeşte la faţă în timpul alăptării;
  • Oboseşte foarte repede în timpul alăptării, fiindcă suptul implică un efort destul de important pentru nou-născut;
  • Nu adaugă în greutate;
  • Răceşte uşor la plămâni – o ţine dintr-o bronşită în alta, fără ca medicamentele să aibă vreun efect;
  • Respiră greu și are dispnee;
  • Este cianotic, în special în zona nazo-labială şi la nivelul degetelelor la mâini și picioare (periferiilor);
  • Are unghiile deformate;
  • Este pasiv, apatic și neliniștit.

Cum pot fi corectate malformațiile cardiace la copii și când e mai bine să o facem?

În funcție de gravitatea patologiei, unii copii necesită intervenție în primele ore sau săptămâni de viață. Alții trebuie operați între doi și cinci ani. Însă sunt și cazuri cu o evoluție favorabilă, când copiii cu astfel de probleme rămân asimptomatici toată viața.

Malformațiile cardiace pot fi corectate în funcție de gravitatea problemei. Decizia de corecție se ia în urma unei analize minuțioase, în fiecare caz separat și în urma deciziei comune dintre trei specialiști (consiliu medical): medic pediatru-cardiolog, medic cardiolog-intervenționist pediatru și cardiochirurg. Anume ei decid metoda de intervenție.

Pornind de la ideea că tehnologiile au avansat foarte mult, azi sunt posibile intervenții complexe fără bisturiu. Circa 70% dintre pacienții mici pot fi tratați endovascular, adică prin metode minim-invazive. De cele mai dese ori, prin cateter sunt rezolvate următoarele malformațiile congenitale cardiace: DSA – închiderea percutană de defect septal atrial; DSV – închiderea percutană de defect septal ventricular; CAP – închiderea percutană a canalului arterial persistent; CoAo – coarctația de aortă; valvuloplastia malformații arterio-venoase congenitale şi alte tipuri de intervenții minim invazive. Toate aceste tipuri de intervenții sunt cu succes efectuate în cadrul proiectului „Inimici”, desfășurat la Spitalului Polivalent Novamed.

Din păcate, există și situații când nu se poate evita intervenția chirurgicală clasică. În asemenea cazuri, pacientul se adresează la cardiochirurgi.

Recomandarea medicului pentru părinți este să facă un control profilactic imediat după naștere și, ulterior, în cazul apariției simptomelor enumerate mai sus. Din păcate, inimile micuților pot fi afectate și de alte maladii dobândite, iar tratamentul corect depinde foarte mult de adresarea la timp la medicul pediatru sau cardiolog-pediatru.