Dr. Liliana Fuior, medic imagist-ecografist: Ce înseamnă anembrionia?

Vizualizari: 1142

Novamed: Ce înseamnă anembrionia?

Înainte de a vă explica ce înseamnă anembrionia, să încercăm să înțelegem cum apare o sarcină?

În cazul unui ciclu menstrual de 28 de zile, cel mai frecvent, la a 14-a zi se produce ovulația și atunci, în urma fecundației ovulului de către spermatozoid, apare oul fetal, care migrează prin trompele uterine spre cavitatea uterului, unde se implantează în endometru, ceea ce reprezintă stratul intern al uterului. Din momentul fecundării și până la implantarea oului fetal se scurg în medie 6 zile.

Лилиана Фуйор
Liliana Fuior
medic imagist-ecografist

Apoi urmează invaginația oului fetal în grosimea endometrului și, aproximativ peste o săptămână, oul fetal începe să fie vizualizat în timpul examenului ecografic.

Luând în considerație că termenul de sarcină nu se calculează din momentul fecundării, dar din prima zi a ultimei menstruații, la momentul diagnosticării sarcinii în uter ea corespunde de obicei la 4 săptămâni de gestație (2 săptămâni până la ovulație+2 săptămâni după ovulație).

Deci, pentru a depista ecografic o sarcină uterină este necesar să fie o reținere de menstruație măcar de câteva zile, altfel riscați să ieșiți fără diagnostic concret.

Din momentul stabilirii sarcinii intrauterine, adică prezența oului fetal în uter, ne așteptăm ca peste o săptămână în cavitatea oului fetal , care se mai numește sac gestațional, să apară sacul vitelin, al doilea element obligatoriu în graviditate, iar încă peste o săptămână apare embrionul cu înregistrarea ulterioară a bătăilor inimii fetale.

Reieșind din cele expuse, tragem concluzia că spre sfârșitul săptămânii a 5-a – începutul săptămânii a 6-a, la ecografie trebuie să se constate prezența embrionului, adică, popular vorbind, al copilului, și să se vizualizeze bătăile inimii. În caz că această cascadă de transformări nu se produce, adică din careva cauze (care cel mai frecvent nu pot fi stabilite) nu apare sacul vitelin și embrionul, sau embrionul nu se vizualizează la timpul respectiv, vorbim despre anembrionie.

Sacul fetal poate crește în continuare, doamna să simtă că este gravidă, testul la sarcină să fie pozitiv, dar în realitate va fi o sarcină compromisă, fără perspectivă, pentru că este lipsită de materialul genetic, adică copilul nu a apărut și nu are din ce să se dezvolte.
În caz că embrionul apare, dar pe parcursul unei săptămâni nu se apreciază bătăile inimii, sau dacă activitatea cardiacă a fost vizualizată și apoi ea a dispărut, vorbim despre sarcină oprită în evoluție.

În ambele cazuri este necesar de adresat la medicul ginecolog pentru a elimina sarcina patologică cu scopul prevenirii numeroaselor complicații ce ulterior pot crea impedimente pentru o altă graviditate. Vă doresc să fiți sănătoase!