Dr. Liliana Fuior, medic imagist-ecografist: Băiat sau fetiță?

Vizualizari: 573

Novamed primul screening ecografic

La scurt timp după primele emoții și bucuria vestii că vor deveni părinți, încep gândurile și visele pentru viitorul copil: în ce zodie se va naște, cu cine va semăna, care va fi primul cuvânt, la ce școală va merge, cu cine se va căsători, în ce domeniu va primi premiul Nobel sau Oscar?

Dar….Întrebarea logică este: e băiat sau fată?

În ce direcție ne facem planurile? Consultăm calendarul chinezesc, numărăm bătăile inimii la prima ecografie, analizăm poziția palmelor mamei, etc., cu speranța ca să fim primii care vor „ghici” sexul copilului.

Лилиана Фуйор
Liliana Fuior
medic imagist-ecografist

Din experiența pe care o am, nu am prea văzut să fie coincidență dintre „metodele netradiționale „de stabilire a sexului fetal cu realitatea, dar, luând în considerare că variante pot fi doar două, uneori e posibilă și corespunderea.
Primele încercări de a vedea sexul fetal pot fi făcute la primul screening ecografic, care este indicat la termenul 11-13 + 6 săptămâni amenoree (optimal în jurul săptămânii a 13-a și mai mult).

La această etapă, organele genitale încă nu sunt formate în mod corespunzător, ambele sexe vor avea o mică proeminență. Însă, în unele cazuri, dat fiind faptul că organele genitale ale băieților vor fi înclinate diferit față de cele ale fetelor, prin examinare ecografică cu atenție, în cazul unei vizualizări bune și a poziției „comode” a fătului, putem încerca să ghicim sexul copilului.

O vizualizare ecografică clară a sexului fetal, cu un grad minim de eroare, poate fi obținută la al doilea screening ecografic, care este obligatoriu la termenul de 20-21 săptămâni amenoree.

Dar există cazuri când pe parcursul întregii sarcini pentru părinți sexul copilului va rămine o surpriză.

E vorba de cazurile când copilul are o poziție mai deosebită ce nu permite vizualizarea organelor genitale sau atunci cînd gravida este obeză.
Penru cei nerăbdători, există metode invazive, cum ar fi biopsia vililor coriali sau amniocenteza, care la termen precoce va stabili sexul fetal cu precizia de 99%.

P.S. Poziția mea principială a fost, este și va rămâne că, prioritar în examenul ecografic în sarcină nu este stabilirea sexului fetal, ci studiul minuțios al felului cum decurge sarcina, cum se simte copilul și care sunt riscurile prezente într-un caz sau altul, pentru a contribui, alături de echipa de doctori ce monitorizează această sarcină, la un rezultat pozitiv spre bucuria părinților.

Vă doresc să fiți sănătoși!