Natalia Eșanu, medic endocrinolog: Sindromul metabolic (Sindromul X)

Vizualizari: 834

Novamed sindromul metabolic

Sindromul metabolic, denumit şi Sindromul X, este o tulburare a metabolismului definită prin asocierea dintre obezitatea pronunțată la nivelul abdomenului, glicemia mărită sau scăderea toleranţei la glucoză, numărul prea mare al trigliceridelor, valorile mici ale HDL – colesterolului (colesterolului ”bun”) și hipertensiunea arterială.

Important de reținut este faptul, că prezența a minim 3 dintre criteriile menționate mai sus, confirmă acest diagnostic.

Descris pentru prima dată în 1988, sindromul metabolic este o consecință a stilului de viață modern, un cumul de anomalii metabolice, care determină creșterea riscului cardiovascular.

Prevalența sindromului metabolic a crescut în mod alarmant atât în civilizațiile occidentale, cât și în țările în curs de dezvoltare, ducând la o reducere importantă a calității vieții și speranței de viață. Incidența sindromului metabolic este în creștere, în cadrul populației de vârstă tânără (între 20-40 ani).

Ntalia Eșanu, medic endocrinolog
Natalia Eșanu
Medic endocrinolog

Factorii de risc, care determină apariția sindromului metabolic:

• genetic – defectele genetice oferă doar un cadru favorizant, instalarea sindromului metabolic, depinzând foarte mult de stilul de viață nesănătos (alimentația cu exces de calorii, sedentarismul);
• metabolic și hormonal – profilul hormonal se modifică odată cu înaintarea în vârstă, favorizând depunerile necorespunzătoare de țesut adipos (grăsime) și apariția fenomenului de rezistență la insulină;
• de mediu – alimentația nesănătoasă, bogata în grăsimi saturate ( bazata pe semipreparate și fast-food) și carbohidrați simpli, sedentarism.

Cum se pune diagnosticul de sindrom metabolic?

Un prim criteriu în definirea sindromului metabolic este dimensiunea circumferinței abdominale, măsurată fără să se exercite presiune, orizontal pe abdomen, la două degete deasupra buricului.

Pentru femei, circumferința abdominală:

• < 80 cm – normală;
• între 80 și 88 cm – supraponderabilitate sau obezitate abdominală cu risc crescut;
• peste 88 cm – obezitate abdominală cu risc foarte crescut.

În cazul bărbaților, circumferința abdominală:

• < 94 cm – situația normală, fără acumulare de grăsime abdominală;
• între 94 și 102 cm – supraponderabilitate sau obezitate abdominală cu risc crescut;
• peste 102 cm – obezitate abdominală cu risc foarte crescut.

Alături de acest criteriu obligatoriu, în componența sindromului metabolic se mai adaugă minim oricare două dintre următoarele criterii:

• trigliceride ≥ 1,7 mmol/l sau tratament hipolipemiant;
• HDL – colesterol (colesterol”bun”) < 1 mmol/l(la bărbați) sau < 1,3 mmol/l(la femei) sau tratament hipolipemiant;
• tensiunea arterială ≥ 130/ ≥85 mg/dl sau tratament antihipertensiv(pentru micșorarea tensiunii);
• glicemia pe nemâncate > 5,5(100 mg /dl) sau diabet zaharat tip 2.

Prezența a cel puțin 3 criterii din cele 5 menționate confirmă diagnosticul de sindrom metabolic.

Care sunt riscurile sindromului metabolic?

• riscul de boală cardiovasculară (infarctul de miocard, accidentul vascular cerebral) este de 2 – 3 ori mai mare la pacienții diagnosticați cu sindrom metabolic;
• riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2 este de până la 5 ori mai crescut la pacienții cu sindrom metabolic;
• riscul de dezvoltare a steatozei hepatice non-alcoolice („ficatul gras”);
• riscul oncogen – la pacienții diagnosticați cu sindrom metabolic, crește riscul de cancer colorectal (de până la 1,5 ori), mamar (de 3 ori) și pancreatic (îndeosebi la bărbați);
• riscul de apnee de somn(oprirea temporară a respirației pe parcursul somnului).

Cum se tratează sindromul metabolic?

Schimbarea stilului de viață și ajutorul medical specializat sunt doi aliați importanți în lupta împotriva acestei afecțiuni.

Orice pacient cu sindrom metabolic trebuie să urmeze:
1. Scăderea în greutate, până la greutatea-țintă.
2. Creșterea nivelului de activitate fizică (minim 30 minute zilnic): mers pe jos, alergare, gimnastică, înot.
3. Renunţarea la fumat și a consumului de alcool.
4. Controlul somnului: respectarea unui regim pentru culcare și trezire (minimum 7-8 ore/noapte). În cazul în care sindromul de apnee de somn este instalat, se recomandă control periodic la medicul somnolog pentru stabilirea și monitorizarea unui tratament de specialitate.
5. Controlul valorilor glicemice atât prin regim alimentar, cât și prin tratament antidiabetic, prescris de către endocrinolog.
6. Controlul dislipidemiei prin regim alimentar, dar și prin tratament specific.
7. Controlul valorilor tensionale atât medicamentos, cât și prin dietoterapie (scăderea consumului de sare și al substanțelor cardioexcitante).

Recomandăm să nu minimalizați gravitatea acestui sindrom și să vă programați la un consult de specialitate.