Boli ale ficatuli pe fon de alcool

Bolile ale ficatului pe fon de alcool (BFA) sunt considerate unele din cele mai actuale boli în hematologie. Din aceste boli am putea enumera următoarele:

  • Ciroza;
  • Ficatul gras (steatoza hepatică);
  • Hepatita pe fon de alcool.

Omul consumă multe produse printre care şi băuturile alcoolice şi anume ele afectează adeseori ficatul. În cazul în care o persoană consumă zilnic pe zi 40-60 de grame de alcool pe parcursul a zece-douisprezece ani atunci indiscutabil că va fi tulburată funcţionarea normală a ficatului. În cazul în care se vor consuma aproximativ optzeci de grame de etanol pe zi atunci boala se poate dezvolta pe parcursul a cinci ani.

În cazul în care se consumă băuturi alcoolice un timp îndelungat atunci în organismul uman se formează radicalii liberi care la rîndul său menţin procesul de inflamare care deja a început. Aceşti radicali influenşează negativ asupra stării organelor interne. Aceasta se datorează faptului că are loc oxidarea elementelor lipidice. Alcoolul activează pătrunderea radicalilor în intestin prin fluxul de sînge.

Factorii de risc

La factorii de risc a maladiei date putem atribui următoarele cauze:

  • Consumul de zi cu zi a băuturilor alcoolice în cantitate de: patruzeci-şaizeci de grame de către bărbaţii şi douăzeci-treizeci de grame de către femei;
  • Predispunerea genetică (în cazul dat dependenţa dată trebuie diagnostificată la stadiul incipient);
  • Particularităţile etnice ale omului, apartenenţa sexuală (femeile sunt mai predispuse faţă de maladia în cauză: BFA);
  • Existenţa hepatitei C şi B;
  • Tulburări în funcţionarea sistemului imunitar;
  • Obezitatea.

Dacă părinţilor li s-a pus diagnoza: dependenţă de alcool atunci copiii lor foarte des suferă de boli de ficat pe fon de alcool chiar dacă ei trăiesc în un mediu sănătos şi condiţii de viaţă normale.

Gradul de predispoziţie faţă de bolile de ficat pe fon de alcool depinde de particularităţile ereditare ale fiecărei persoane în parte. La femei această maladie se dezvoltă mult mai repede şi e mult mai gravă decît la bărbaţi.

Un risc mare al apariţiei acestei boli îl mai prezintă şi particularităţile hormonale ale omului. Această boală nu depinde de tipul de băutură care este consumată, ci de consumul ei în fiecare zi pe parcursul unei perioade îndelungate. Drept rezultat ficatul îşi pierde funcţia de regenerare.

Simptome

Prima stadie este caracterizată prin apariţia steatozei hepatice, care este diagnosticată la 95 de % din toate cazurile. Nu există anumite simptome doar că în unele cazuri poate scădea pofta de mîncare, pot apărea senzaţii de greaţă şi senzaţii de durere în hipocondrul drept.

Cincisprezece procente din pacienţi suferă de hepatită virală care cu timpul trece în hepatită de formă acută care nu are anume semne caracteristice. Hepatita cronică pe fon de alcool decurge sub forma alternativă de la acutizare la remisie. La bolnav se observă următoarele semne ca: greţurile, durerile, diarea.

La stadiul de progresie această maladie poate avea semne care se aseamănă cu simptomele cirozei. Acestea sunt:

  • eritemul de tip palmar;
  • telangiectazia;
  • îngroşarea falangelor (boala bastoanelor de tobă).

Mai sunt şi cazuri cînd la bărbaţi se măresc glandele mamare şi se micşorează testiculele. Cu timpul boala poate duce la ciroza ficatului şi aceată maladie, respectiv, duce la mărirea urechilor.

Tratament

BFA necesită un tratament îndelungat şi minuţios. Tratamentul este indicat de medic. Medicul ia în consideraţie gravitatea bolii, faptul cum ea decurge şi la fel se mai iau în consideraţie şi posibilele dereglări ce pot surveni.

În majoritatea cazurilor tratamentul include trei aspecte obligatorii:

  • respectarea unei diete stricte (dieta bogată în calorii îi va da posibilitate bolnavului să-şi restabilească puterle şi să-şi regenereze organele interioare afectate);
  • primirea de medicamente (tratamentul medicamentos va permite bolnavului să scape de holestază şi să restabilească membranele la nivel celular şi să regenereze ficatul);
  • excluderea totală a băuturilor alcoolice (refuzul de la alcool chiar şi în procesul dezvoltării hepatitei pe fon de alcool va permite să stopăm procesele de schimbare în ficat).