Stresul este o reacție nespecifică de diferite niveluri care apare ca răspuns la impacturile puternice ale factorilor iritabili. Stresul se manifestă prin următoarele feluri de tulburări: fiziologice, psihice și de comportament.
Tipuri
Putem diferenția următoarele tipuri esențiale ale stresului:
• Psihologic;
• Fiziologic.
Stresul psihologic poate fi de două tipuri:
• Informativ;
• Emotiv.
De stresul psihologic țin atât evenimentele și fenomenele pozitive cât și cele negative. De exemplu: starea de stres poate apărea în timpul perceperii informației precum că o persoană care se considera decedată s-a dovedit a fi în viață. Starea de stres poate influența pozitiv,dar și negativ asupra stării generale a omului ceea ce poate duce la perturbarea funcționării sistemului nervos.
În cazul în care efectul poartă un caracter negativ putem afirma faptul că este vorba de suferință. Stresul informațional este strâns legat de supraâncărcarea informațională cu un conținut intelectual, dar cel emoțional apare în urma sesizării unui pericol sau a unei ofense asupra unei anumite situații.
Starea de stres este provocată de asemenea factor care se numește stresor.Se disting următoarele forme de stresori:
• Forma fiziologică (încordarea fizică la un nivel înalt,fluctuațiile de temperatură,senzațiile de durere și altele);
• Forma psihologică (probabilitatea unui eveniment benefic ,frica,senzația de pericol și risc).
Reacția acută la stres: simptome
Unele stresuri se disting prin reacțiile acute care apar în urma unei situații traumatice acute nu prea îndelungate care poate duce la anumite schimbări fizice sau dezechilibrări psihologice ale omului.
Simptome:
• Limitarea câmpului de conștiință;
• Tulburarea atenției;
• Reacția neadecvată la factorii externi irascibili;
• Dezorientarea.
Reacția la stresul grav și tulburările ce țin de adaptare:
• Amnezia parțială sau completă;
• Simptomele autonome ale fricii însoțită de panică (înroșirea,transpirația activă,tahicardia).
Sindromul de perturbare a adaptării
Sindromul în cauză este observat în acea perioadă de adaptare când au loc schimbările esențiale ce țin de statutul social (de exemplu: despărțirea îndelungată de persoanele apropiate sau decesul unei rude, statutul de refugiat ș.a.).
La fel perturbarea în adaptare poate apărea în timpul unui eveniment de viață stresant;aici se includ și formele grave de boli fizice. În asemenea cazuri sunt necesare dovezile sau o legătură temporară dintre tulburarea de adaptare apărută și starea de stres (nu mai mult de 3 luni de la impactul initial al stresorului ).
Reacțiile simptomatice ale omului ce suferă de perturbarea în adaptare:
• dispoziția deprimată;
• starea depresivă și alarmantă;
• neliniștea;
• senzația de imposibilitate de a face față unei situații dificile;
• scăderea activității în viața de zi cu zi;
• înclinarea spre a dramatiza situațiile apărute;
• perioadele de agresie.
Tipuri de perturbare ale adaptării
Se disting următoarele tipuri de perturbare ale adaptării:
• reacția depresivă de o durată de timp scurtă (durata: nu mai mult de o lună);
• reacția depresivă prelungită(durata:nu mai mult de 2 ani);
• reacția depresivă de o formă alarmantă mixtă în timpul căreia prevalează tulburările altor reacții emoționale;
• reacția cu perturbări în comportament.
La fel pe fonul unui stres acut pot apărea și reacții ce țin de grupul nosogenic ce duc la apariția unor boli somatice grave.
Tratamentul perturbării în adaptare
În calitate de tratament se recurge la metodele îndreptate spre tratarea simptomelor și restabilirea omului la o stare normală și stabilă. La fel tratamentul trebuie să fie îndreptat spre excluderea renașterii patologiei în cauză în o depresie profundă.
Metoda esențială a tratamentului dat o constituie psihoterapia. Așa fel de măsură este pe un timp scurt și din această cauză cu timpul se va recurge la următoarele metode:
• terapia individuală;
• terapia ce ține de starea de comportament;
• forma de terapie în grup.
Pentru a ușura simptomatica generală se indică preparatele medicamentoase în complex cu terapia. Se folosesc antidepresante sau preparate calmante; primirea preparatelor în cauză este prescrisă de medicul psihoterapeut pe o perioadă nedeterminată pâna la dispariția semnelor de perturbare în adaptare.