Trichotilomania este o formă de tulburare mintală și se manifesta într-o dorință obsesivă de a-și scoate părul. În majoritatea cazurilor, acest lucru afectează zona capului și a feței, însă există cazuri, când persoana își smulge părul şi în alte locuri: pe piept, pe brațe și picioare, în regiunea axilară, pubiană, perianală. Pacientul rupe părul cu propriile sale unghii, pensete şi alte dispozitive mecanice. Boala poate provoca pierderea completă a părului, deteriorarea pielii, infecția etc. Experții cred, că accesul apare adesea pe fondul stresului la persoanele dezechilibrate. Bărbații bolesc de două ori mai rar decât femeile.
Smulgerea părului este adesea precedată de o puternică tensiune și dorință emoțională. După ce a efectuat acest lucru, persoana simte o ușurarea și un sentiment de satisfacție. De obicei, pacientul efectuează procedura atunci când este singur, în timp ce se uită la televizor, citește o carte sau revistă, face o baie etc. Această ocupație poate fi rezultatul stresului sau depresiei, o stare proastă, dar mulți pacienți își pot rupe părul, aflându-se într-o stare de tihnă absolută. Potrivit statisticilor, 10% dintre pacienți, după ce rup părul, îl mănâncă. Această patologie dureroasă se numește tricofagie și duce la formarea de cheaguri de păr în stomac și intestine, care este rezultatul înfundării lor și poate provoca moartea.
Pacienții încearcă să ascundă de cei din jur zonele afectate ale corpului – cu pălării, eșarfe, haine cu mâneci lungi. Trichotilomania genelor și sprâncenelor este ascunsă de către pacienți. De multe ori ei recurg la restabilirea lor pe cale cosmetică, făcând tatuaj în locul sprancenelor rupte.
Termenul „trichotilomania” a fost folosit pentru prima dată în anul 1880 şi boala a fost categorisită la grupul de nevroze obsesiv-compulsive, deoarece omul își rupe parul la început în mod intenționat, iar în cele din urmă o face inconștient. Tulburarea trichotilomaniei duce la alopecie parțială sau completă.
Tipurile de boli
Există 4 tipuri:
1. Formă pediatrică – cea mai des diagnosticată la vârsta 2 – 6 ani. Copilul își poate rupe părul chiar și prin somn. În cele mai multe cazuri starea bolnăvicioasă trece de la sine și nu necesită tratament special.
2. Forma adolescentă – se dezvoltă în adolescență, se desfășoară în mod cronic, este marcată de recidive constante pe fundalul nevrozelor, tulburărilor organice ale creierului.
3. Bidominal – maladia se manifestă prin două erupţii – în copilărie și adolescență.
4. Formă serioasă – afectează în cele mai multe cazuri femeile la maturitate, boala are formă cronică, cu recurente în mod constant.
Specialiștii clasifică boala și după particularitățile procesului de îndepărtare a părului:
1. Ruperea automată – pacientul smulge părul în mod inconștient, în timp ce urmărește un film, făcând alte lucruri care îl pasionează. El nu-și dă seama de acțiunile sale și reacționează straniu, cu neîncredere, nedumerire la observaţiile altora.
2. Acțiune conștientă – o persoană se concentrează complet pe acțiune, o transformă în ritual. El poate folosi dispozitive mecanice, părul rupt este folosit într-un anumit fel.
3. Condiție combinată – pacientul face conștient această procedură dimineața sau seara, după baie. Într-o perioadă de stres emoțional, își scoate părul în mod inconștient.
Motivele
Specialiștii nu pot stabili întotdeauna cu exactitate motivele, dar sunt cunoscuţi factorii, care pot declanșa dezvoltarea bolii:
• lipsa de fier și cupru în organism;
• stresurile constante;
• schizofrenia;
• traumatismul cranio-cerebral;
• stările depresive;
• contuzia;
• procesele inflamatorii;
• dezechilibrul psihic;
• nevrozele;
• tulburările hormonale;
• amigdalita cronică;
• alergia la medicamente.
Boala se dezvoltă de regulă pe fondul stresului. În paralel, copilul își poate mușca unghiile, părinții țipând la el, nu întotdeauna conștientizează faptul, că aceasta este o boală care necesită tratament și nu doar un obicei prost sau probleme de educaţie.
Boala nu se dezvoltă treptat, începutul ei este întotdeauna brusc. La fiecare pacient dimensiunea suprafețelor cu părul rupt și zonele de deteriorare sunt semnificative şi diferă individual unul de celălalt.
Simptomele
La pacient apar locuri fără păr pe cap, uneori în zona pubiană, a sprâncenelor și genelor. Pielea arată sănătos, fără înroșire, așa cum se întâmplă la diferite tipuri de boli de piele.
La unii pacienți, părul devine pur și simplu mai rar, dar nu se observă pleşurile. Persoana își rupe părul în mod automat, inconștient, fără să se gândească la asta, adesea într-o stare de stres.
Diagnosticul
Specialistul efectuează diferențierea bolii de cea a alopeciei, sifilisului și leziunilor fungide. Dintre metodele speciale sunt folosite anchetarea şi
trichograma.
Tratamentul
Tratamentul este combinat, folosind diferite metode de psihoterapie cognitiv-comportamentale:
1. Instruirea pentru a scăpa de acest obicei – metoda se bazează pe principiul că starea bolnăvicioasă este o reacţie la anumite evenimente sau situații, iar pacientul adesea nu este conștient de aceste momente. Pacientul este instruit să facă toate acțiunile în mod conștient, să nu cedeze acestor momente de declanșare. El este învăţat să reacţioneze la aceste dorinţe prin efectuarea altor acțiuni, de exemplu, să rupă în bucățele hârtie.
2. Restructurarea cognitivă – pacientul este învățat ca răspuns la dorința de a-și rupe părul să se gândească la altceva.
3. Controlul stimulentelor – utilizarea „blocantelor obișnuite” – limitarea capacității (abilității) unui obicei prost.
4. Terapia bazată pe conştientizare – adepții acestei tehnici cred că, în principiu, stresul omului constă în încercările sale de a controla și elimina negativul gândurilor, imaginilor, idealurilor, dorințelor. Negativul și disconfortul nu reprezintă o problemă, faptul e că persoană dorește să o controleze și să o elimine întotdeauna. Specialiștii îi învață pe pacienți să reacționeze calm la gândurile neplăcute și să rezolve problemele, dorințele fără obiceiul patologic de a-și rupe părul.
5. Psihoterapia hipnosugestivă – tehnica combină hipnoza și sugestia și este o metodă puternică și cu termen nu prea lung de tratament. Permite inducţia la nivel subconştient pacientului a noilor motivații comportamentale.
Medicamente speciale pentru boală încă nu există. Pentru combaterea ei e necesar:
• radeți-vă pe cap;
• luaţi sedative;
• consumaţi vitamine, în special vitamina A.
Antidepresivele ajută pacientul cu trichotilomanie să iasă din starea deprimată și să scape de dependență.