Dizenteria amoebică este o boală infecțioasă cu ulcerațiunĭ în intestinal gros. Se întâmplă că evoluția acestei boli este complicată de procesele inflamatorii din ficat, plămâni și alte organe interne.
Cauzele
Agentul cauzator de amoebiază poate exista în trei forme. Forma tipului vegetativ (eritrofage) fagocită eritrocite se testează exclusiv la pacienți. Forma tipului luminal și a celei cu chisturi se formează numai în purtători amoebici.
Infecția intră în tractul digestiv uman. Apoi în intestinul gros chistul se transformă în luminal. Boala se dezvoltă exclusiv atunci, când forma tipului luminal este transformată într-o formă de țesut şi începe să se înmulțească în pereții intestinului. În submucoasă se formează procese inflamatorii minore. Apoi, abcesele se sparg în lumenul intestinului și încep să apară formațiuni ulcerative în membrana mucoasă.
Amoeba dizenterială de tip hematogen poate nimeri în ficat, uneori în alte organe interne
și contribuie la apariția abceselor unei acțiuni specifice. Ca rezultat al formării cicatricelor, care apar în procesul de vindecare a formațiunilor ulcerative, se poate îngusta intestinul.
Simptomatologia
Perioada de incubație a acestei boli poate dura de la o săptămână până la trei luni. În stadiul incipient se atestă schimbări în organismul omului:
• slăbiciune;
• frecvente dureri de cap;
• dureri la nivelul abdomenului;
• un scaun cu consistență lichidă cu impurități sangvine și mucus;
• temperatură subfebrilă.
După perioada inițială, de regulă, remisia e pe termen lung, după care boala revine mai acut și ia o formă cronică. Dacă tratamentul nu se efectuează la timp cu medicamente antiparazitare, forma cronică de amoebiasis poate dura mai mult de zece ani.
Boala cronică are o formă continuă sau cu erupţii recurente. Simptomele ei:
• dureri abdominale;
• diarea, care alternează cu constipațiile;
• prezența impurităților de sânge în fecale.
Dacă boala are un curs lung sunt prezente:
• sindromul asteniei;
• lipsa poftei de mâncare;
• anemia hipocromă.
În procesul de examinare prin metoda sigmoidoscopiei, sunt diagnosticate formațiuni ulceroase adânci de până la zece milimetri în diametru. În ele se acumulează puroi.
Ca urmare a dezvoltării amebiasisului se poate produce peritonita, deoarece apare perforarea și hemoragia în intestine.
La complicațiile extraintestinale se referă şi abcesul ficatului, care poate apărea atât în perioada de exacerbări, dar și după un timp, când deja nu mai există probleme pronunțate în activitatea intestinului.
În perioada de abces acut apar:
• febra;
• frisoanele;
• durerile sub coastele din dreapta.
Prin examinarea cu raze X se determină o poziție înaltă a diafragmei sau o proeminență locală a ei. În procesul de scanare a ficatului, se pot depista procese inflamatorii minore.
Dacă abcesul e de formă cronică, intoxicația și starea febrilă pot fi foarte slab exprimate și sunt greu de observat. Un astfel de abces poate pătrunde în organele interne și provoca formarea peritonitei purulente sau pleureziei. Poate începe un abces subdiafragmatic.
Diagnosticarea
Diagnosticul este stabilit după confirmarea de laborator a prezenței în fecale a formei vegetative cu celule roșii din sânge. Adesea această formă de maladie e detectată în ulcerațiile intestinale în timpul sigmoidoscopiei. Este important, ca acest tip de examinare să fie efectuat în cel mult douăzeci de minute după defecare sau de prezentare a analizei. De asemenea, medicina modernă propune efectuarea diagnosticului prin metode serologice.
Este important de a deosebi dizenteria amoebică de astfel de boli cum ar fi:
• dizenteria;
• balantidiasis;
• colita ulcerativă de tip nespecific;
• neoplasmele din intestinul gros.
Metodele de tratament
Se prescriu medicamentele:
• soluție de 2% de Emetin clorhidrat (1,5-2 ml intramuscular de două ori pe zi timp de la cinci până la șapte zile; după o pauză de șapte zile – ciclul trebuie repetat);
• în perioadele intermediare dintre dozele de Emetin clorhidrat se indică Hingamin (0,25 grame de trei ori pe zi), Khiniophon (0,5 grame de trei ori pe zi). De asemenea, se iau preparate din grupul de tetraciclină (0,5 grame de patru ori pe zi), monomicină (1/4 grame de la patru până la șase ori pe zi timp de 5-7 zile).
Cel mai eficient medicament pentru tratamentul medical al amebiasisului este Metronidazolul la o doză de 0,5 – 0,75 grame de trei ori pe zi pentru 5 -7 zile. Acest medicament poate fi luat de către pacienții cu forme intestinale de amoebiasis, precum și cei cu forme extraintestinale.
În cazul evoluţiei inflamației amebice hepatice Metronidazolul poate fi luat şi pe termen mai lung pentru a finaliza resorbția abcesului. Dacă în ficat se dezvoltă abcese mari, este recomandată intervenția chirurgicală.
Măsurile preventive
Măsurile preventive ale acestei boli constau în detectarea la timp a focarelorl infectate și a modului lor de răspândire. Măsurile trebuie să vizeze sursele infecțioase, identificarea și distrugerea producătolor de spori. De asemenea, este important să se identifice și să se trateze pacienții cu forme acute de amoebioză.
Persoanele, care s-au însănătoşit, sunt purtători și nu pot fi admiși la serviciu în sistemul de alimentație publică. De asemenea, este important să se stabilească protecția sanitară a mediului înconjurător împotriva posibilei contaminări prin fecale, control strict al sistemelor de canalizare, toalete, sisteme de alimentare cu apă.
Persoanele recuperate ar trebui să fie la evidenţa medicului un an, examenându-se regulat în instituțiile specializate în boli infecțioase.
Un alt factor important în prevenirea amebiasisului este popularizarea normelor sanitare cu privire la igiena și alimentația sănătoasă în mase.