Micoplasmoza mai are și denumirea de „ureaplasmoză” și se caracterizează prin procese infecțioase în sistemul urogenital. Agenții cauzali ai acestei boli sunt microorganismele care aparțin genului Mycoplasmataceae.
Istoria descoperirii micoplasmei și caracteristicile ei
Mycoplasma a fost descoperită în anii 50 ai secolului al XX-lea. Această bacterie nu are perete celular. Aproximativ 100 de tipuri de micoplasme sunt cunoscute de către știința modernă. În corpul uman se pot dezvolta 14 specii ale acestei bacterii. Numai unele specii pot provoca boli, printre care mycoplasma genitalium și mycoplasma hominis care sunt agenți cauzatori ai bolilor organelor pelvine.
Toate micoplasmele, spre deosebire de alte infecții ale sistemului reproducător, pot afecta orice compuși și organe tisulare, inclusiv și spermatozoizii ceea ce duce la scăderea numărului sau la sporirea inactivității lor.
Majoritatea micoplasmelor sunt catalizatorii care accelerează cursul unor astfel de boli cum ar fi:
• infecția cu HIV;
• prezența unei tumori;
• artrita.
Simptome
În prezența micoplasmei în organism, semnele bolii pot fi absente. O caracteristică unică a micoplasmelor este capacitatea lor de a se adapta și de a se masca ca compuși celulari umani, care în majoritatea cazurilor nu permite sistemului imunitar să determine prezența unui parazit în organism. Din această cauză boala evoluează fără aproape nici un simptom.
Dacă sistemul imunitar a determinat existența micoplasmei în organism atunci simptomele se vor manifesta în felul următor:
• urinare frecventă cu disconfort caracteristic;
• eliminări ușoare din vagin;
• mâncărimi, arsuri în zona organelor externe ale sistemului reproducător.
Diagnosticare
Bolile ca chlamydia, ureaplasmoza, micoplasmoza se caracterizează printr-o perioadă de incubație care durează între două și patru săptămâni. Apariția unor boli cum ar fi ureaplasmoza, micoplasmoza, chlamydia, trichomoniaza, nu au simptome caracteristice, prin urmare, diagnosticul originii procesului infecțios ar trebui să se bazeze numai pe metodele de diagnosticare de laborator.
Complicații
Atunci când tratamentul nu este realizat la timp sau se dezvoltă progresia tardivă a acestei boli pot apărea asemenea complicații ca:
• la bărbați, testicule și prostata vor fi afectate;
• la femei are de suferit adnexa.
Ureaplasmoza și micoplasmoza: tratament
Bolile de ureaplasmoză, micoplasmoza trebuie tratate strict sub supravegherea unui medic în condiții de staționar deoarece aceste infecții sunt greu de recunoscut. Nu se recomandă cu fermitate auto-tratamentul bolilor precum gonoreea, ureaplasmoza, micoplasmoza, chlamydia.
În unele cazuri micoplasma poate fi combinată cu diferite infecții ale sistemului reproducător și anume din această cauză tratamentul de sinestătător poate duce la rezultate ireversibile și poate trece în o boală cronică ceea ce la rândul său va complica și va prelungi în mod semnificativ cursul tratamentului. Ureaplasmoza, micoplasmoza în timpul sarcinii trebuie tratată numai într-o instituție medicală.
Profilaxie
Pentru a preveni bolile precum ureaplazmoza, micoplasmoza, gardnereloza atunci când vă schimbați partenerul sexual trebuie să utilizați contraceptive (de exemplu prezervativul) în combinație cu utilizarea substanțelor dezinfectante ca:
• Spray-ul intim;
• Miramistinul
După schimbarea partenerului, dacă contracepția nu a fost utilizată, chiar dacă nu există anumite manifestări, este necesar să se efectueze o examinare aprofundată după trei săptămâni.
Dacă o femeie planifică o sarcină sau este deja însărcinată, cuplul trebuie să fie examinat și testat pentru micoplasmoză în mod obligatoriu. Dacă se confirmă mioplasmoza, tratamentul trebuie să fie realizat de către ambii parteneri.