Absența

Absența (cuvânt de origine franceză, înseamnă „absență”) este o boală neurologică, caracterizată de convulsii atipice epileptice.

Absenţa la copii

Această boală apare la copiii cu vârsta între 5 și 6 ani. Când se produce criza, copilul, pentru o perioadă scurtă de timp, pierde cunoștiința, înţepeneşte. Expresia feței nu se schimbă, ochii rămân deschişi, privirea e fixată, vorbirea lipseşte.

Tratamentul

În tratamentul absenței cel mai important este somnul sănătos.  Medicamentele pentru combaterea absențelor sunt cele anti epileptice, anti-convulsii și care pot ameliora rapid simptomele absenței.
Pentru tratamentul absenței se prescriu Lamotrigina, Etoxivimida, Valproate.  Copiii încetează să sufere de această boală la douăzeci de ani.

Metodele netradiționale de tratare a crizelor de absență

Sunt necesare 40 de grame de rădăcini de angelică medicinală, se colectează balsam de lămâie, urzica câinelui, troscot, muscată, trifoi – câte 20 de grame, rădăcina Marjin și cianoza – câte 30 de grame.

Se amestecă toate ingredientele vegetale, apoi se ia o 1 lingură mare de ierburi, peste care se toarnă jumătate de litru de apă clocotită. Amestecul se pune la foc şi se fierbe timp de cinci minute.Se lasă până dimineața, se filtrează şi se administrează bolnavului de cinci ori pe zi înainte de a mâncare câte un sfert de cană.

Tipurile de absență

Absența e de mai multe tipuri. La absenţele epileptice capul este dat peste spate, iar ochii – peste cap. Absența mioclonică este însoțită de pierderea cunoștiinței. Un simptom periculos al absenței sunt convulsiile.

Absențele atipice mai sunt numite sindromul Lennox-Gastaut. La bolnavii, care au suferit traumatism craniocerebral, apar crizele, care deja sunt frecvente. Printre semnele bolii – pierderea pentru o perioadă scurtă de timp a cunștienței, precum și convulsiile.
La o absență tipică, pacientul își pierde cunștiința, expresia facială rămâne neschimbată și nu reacționează la lumea exterioară. Îşi revine peste câteva secunde, dar nu-și poate aminti criza.

La o absență complexă, pacientul dă ochii peste cap, corpul este încordat ca un arc spre spate. Există cazuri când pacientul cade jos. Acest tip de absență este atestat la copiii de 4-5 ani.

Simptomele absenței

Cu o formă simplă a bolii, pacientul nu poate simţi apropierea crizei, iar
dacă forma e complexă – el își pierde tonusul muscular. Această formă se caracterizează prin mişcări mioclonice și amorțeală în unele cazuri. Absențele de acest tip pot fi observate, dacă convulsiile durează mai mult de zece secunde.

Bolile concomitente

Printre bolile, care pot însoți absențele, sunt meningita, encefalita, epilepsia, traumatismele craniocerebrale.

Cauzele absenței

Cauza principală – ereditatea; se mai atestează – dezechilibrul substanţelor chimice din creier, precum si toxinele din sânge.

Factorii care provoacă absența. Măsurile de prevenire.

Pentru a se proteja de această afecțiune, trebuie să se excludă factorii, care o provoacă. Printre aceştea – insuficienţă de somn, activitatea nocturnă a creierului, tulburările nervoase.
E dificil de prezis factorii, care provoacă meningita sau encefalita. Aceste boli nu pot fi intuite, prin urmare, nu e necesară o precauţie.

Complicațiile și consecințele absenței

Pentru a scăpa de boala periculoasă, este suficient de făcut la timp un tratament contra absenței. În acest caz boala se retrage în nouăzeci la sută. Dar se întîmplă şi lucruri triste – un retard mintal pentru tot restul vieții.
Un rol foarte important în dezvoltarea absenței îl are factorul social.
.