CANCERUL MAMAR: Specialiști de talie mondială vor oferi consultații și vor opera la Medpark

medprak
Spitalul Internațional Medpark dezvoltă servicii oncologice la standarde internaționale în țara noastră și colaborează în acest sens cu specialiști de top din lume.

Cancerul mamar poate fi tratat fără afectarea calității vieții

Tehnologiile și posibilitățile de tratament al cancerului mamar au evoluat foarte mult în lume. Scopul primordial este conservarea maximă a țesuturilor sănătoase și a nodulilor limfatici axilari. Prima condiție pentru aceasta este stabilirea diagnosticului cu precizie maximă și apoi elaborarea celui mai eficient plan de tratament.

De ce este important să ceri o a doua opinie medicală?

Patologia oncologică necesită o abordare complexă pentru stabilirea celui mai eficient plan de tratament, care poate consta din chirurgie, combinată cu chimioterapie sau radioterapie. De aceea, este important ca pacientele să fie informate despre toate alternativele de tratament și să aleagă împreună cu medicul acea metodă care le-ar asigura șanse maxime de vindecare.

A 2-a opinie medicală vine în ajutor. Specialiștii oncologi Medpark, alături de un specialist de talie mondială în tratamentul cancerului mamar, Dr. Cem Yilmaz, vor oferi consultații privind tactica de tratament pentru pacientele diagnosticate cu cancer mamar și vor efectua intervenții chirurgicale la Medpark.

Dr. Cem Yilmaz este chirurg mamolog recunoscut la nivel mondial, membru al societăților internaționale de profil: Societatea Internațională de Chirurgie (ISS), Societatea Europeană de Chirurgie Oncologică (ESSO), Societatea Internațională de Chirurgie mamară, Societatea Euro-Asiatică pentru Afecțiunile Mamare (EURAMA) și Societatea de Chirurgie din Turcia. În prezent activează în cadrul Academiei Europene de Senologie din Dusseldorf, este chirurg mamolog la Spitalul Academic din Istanbul și secretarul general al SENATURK (Academia de Senologie din Turcia).

Consultațiile de vor desfășura în perioada 1-3 octombrie, iar pacienții trebuie să dispună de următoarele documente:

  • epicriza medicală cu suspecție la cancer sau care confirmă diagnosticul de cancer mamar,
  • rezultate imagistice (ultrasonografie, mamografie, RMN cu contrast a glandelor mamare),
  • rezultatul biopsiei (preferabil cu ac gros) cu examen histopatologic, dacă este disponibil sau aceasta poate fi efectuată la Medpark.

Tehnici chirurgicale exclusive pentru țara noastră

Intervenția chirurgicală rămâne o etapă esențială în tratamentul cancerului mamar, indiferent de stadiul bolii. Tendința majoră în tratamentul cancerului mamar a fost o trecere de la mastectomie către tehnicile de conservare a glandei mamare, recomandate în 60-80% din cazuri.

Spitalul Internațional Medpark dispune de tehnologii exclusive, cum este patologia extemporanee (frozen section pathology), care permite delimitarea marginilor de rezecție a țesuturilor canceroase cu maximă precizie, dar și conservarea țesuturilor sănătoase. În lipsa acestei tehnologii traumatismul intraoperator ar fi mai mare, iar extirparea în exces a nodulilor limfatici din axilă poate duce la limfostază, edeme cronice (umflarea) brațului, dureri persistente și reducerea mobilității umărului în până la 25% din cazuri. O altă tendință și posibilitate pentru pacientele cu cancer mamar este reconstrucția sânului în cadrul aceleiași intervenții, în condiții de maximă siguranță oncologică. Acest lucru este posibil, la fel, datorită posibilității efectuării histologiei intraoperator.

O serie de intervenții de acest fel vor fi efectuate în cadrul vizitei din 1-3 octombrie de către echipa chirurgicală Medpark, în colaborare cu Dr. Cem Yilmaz.

Programările se efectuează în limita locurilor disponibile la tel. 022 40 00 40 (24/24).