În Republica Moldova bolile netransmisibile reprezintă cauza principală a morbidității.
Aproape 80% dintre decesele premature au loc din cauza bolilor cardiovasculare, a celor respiratorii cronice, diabetului zaharat și cancerului. Factorii principali ce influențează apariția acestor maladii sunt obiceiurile nocive precum: consumul de tutun și alcool, alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică și poluarea aerului. În cadrul conferinței online organizate de revista Sănătate, mai mulți specialiști din Moldova au vorbit despre conceptul de Reducere a riscurilor – o strategie implementată de mai multe state pentru a ajuta populația să minimizeze efectul obiceiurilor nesănătoase.
Specialiștii aplică strategia de Reducere a riscurilor pentru a schimba comportamentul oamenilor și a îmbunătăți sănătatea populației. Ideea principală este să fie reduse efectele negative ale anumitor obiceiuri, dar NU să le interzică pe cele din urmă.
Conceptul de Reducere a riscurilor este aplicat în mai multe domenii. De exemplu, pentru a reduce numărul victimelor accidentelor rutiere inginerii au creat centurile de siguranță, iar pe străzi au introdus limitatoare de viteză.
Despre cum este aplicat acest concept în domeniul sănătății publice au povestit patru specialiști din Moldova în cadrul conferinței “Obiceiurile nesănătoase: Practici de Reducere a riscurilor.”
Fumatul și sănătatea dentară
Anul trecut, doar la “Centrul Stomatologic Municipal Chișinău” s-au adresat mai mult de 100 de mii de persoane, 9 din 10 având deja probleme cu dantura.
Stomatologul Maxim Golomoz susține că cele mai des întâlnite probleme sunt cariile, gingivita și piatra dentară. Aceste boli apar ca urmare a igienei dentare proaste.
“Despre igienă pot să vă spun că, chiar dacă omul periază dinții foarte bine și corect, doar cu periuța dentară nu poate să spele toate bacteriile din gură și trebuie să folosească ceva adăugător, precum ața dentară, clătitul gurii. Mai există și dispozitive precum irigatorul, sau periuțele electrice. Dar, între dinți noi nu putem pătrunde cu periuța, de aceea o mare parte dintre cariile dentare încep între dinți. Aproape 7 din 10 pacienți care vin la noi au carii între dinți”, a remarcat Maxim Golomoz.
Un alt dușman al sănătății dentare este fumatul și obiceiurile nocive.
“9 din 10 oameni au piatră dentară, au depuneri, mai ales fumătorii. Observăm la ei acumularea de placă și tartru pe dinți. Fumătorilor li se recomandă să viziteze stomatologul odată la 3-4 luni. Chiar dacă se spală bine pe dinți cu paste speciale, oricum rămân depuneri de la fumat și nu este bine nici pentru gingii, nici pentru sănătate în general. Desigur, contează alimentația bună, să fim activi, să ne odihnim, să dormim”, a subliniat stomatologul.
„Crimele” împotriva pielii
“Obiceiurile nocive devin un mod de viață, iar modul de viață ni-l formăm noi. Acestea reprezintă factori care se repetă, de aceea cel mai important este să prevenim pentru a ne putea menține sănătatea, ca ulterior să nu fim nevoiți să tratăm”, este de părere dermato-cosmetologul Natalia Gratii.
Specialista în dermatologie susține că sănătătea pielii poate fi întreținută cu ajutorul cremelor de hidratare, aplicarea protecției împotriva razelor ultraviolete și procedurilor de exfoliere.
“Cum întreținem frumusețea și prelungim tinerețea? Obiceiurile, bineînțeles! Trebuie să spunem „NU” fumatului, pentru că fumatul o să genereze anumite schimbări la nivelul pielii, precum nuanța acesteia, textura, apariția pigmenților, ridurilor în jurul gurii. Trebuie să spunem ”NU” și consumului în exces de alcool și să adoptăm o alimentație echilibrată, individuală, aportul de calorii fiind unul important. Hidratarea corectă este o necesitate și trebuie să evităm expunerea la raze UV, dacă e să vorbim despre menținerea frumuseții pielii. Iar pentru a evita consecințele obezității, trebuie să facem mai multă mișcare, sport, să controlăm constant greutatea. Dacă ne cunoaștem organismul, putem preveni anumite maladii”, a declarat Natalia Gratii.
Covid-19: Mituri și adevăruri
În contextul apariției coronavirusului de tip nou, importanța prevenirii bolilor netransmisibile a devenit și mai stringentă. Cardiologul Eugen Calenici a vorbit, în cadrul seminarului online, despre factorii de infectare cu Covid-19.
“Având în vedere factorii de risc, extrem de atenți trebuie să fie oamenii vârstnici. Și anume cei cu vârsta de peste 60 de ani sunt expuși riscului mai mare. După sex, bărbații sunt mai predispuși la infectarea cu noul coronavirus, iar ca loc de trai – oamenii care trăiesc în comunități mai restrânse au șanse mai mari de infectare, obezii la fel au un risc mai mare, dar și cei cu boli cronice – diabet zaharat, hipertensiune arterială, boli de inimă. Aceștia sunt pacienții cu risc sporit de morbiditate”, a menționat Calenici.
La fel și decesul pacienților cu Covid-19 este influențat de mai mulți factori precum: bolile netransmisibile – hipertensiunea, bolile renale, pacienții oncologici, pacienții cu imunosupresie, cei care au probleme cu sistemul imunitar.
“Există mituri care se vehiculează printre oameni, de exemplu consumul de alcool în cantități mai mari ar scădea riscul de infectare – nu este adevărat. A fost menționată și dezinfecția prin prelucrarea cavității bucale cu diverse soluții. Au fost cazuri în care oamenii au picurat înălbitor în nas, ceea ce este o aberație. A existat și un val de articole false cu privire la usturoi, dar așa și nu s-a dovedit că usturoiul previne infecția cu Covid-19”, a adăugat cardiologul.
Reducerea riscurilor fumatului
Fumatul este una dintre principalele probleme ce influențează sănătatea populației. Potrivit medicului narcolog Alexei Bandatii, doar 7,5% din numărul persoanelor care au încercat să renunțe la fumat au reușit acest lucru pe o perioadă mai mare de un an. “Chiar și așa, specialiștii din domeniu nu lasă mâinile jos, venind cu noi metode ce ar ajuta fumătorii să renunțe la fumat, sau cel puțin să reducă riscurile asociate fumatului”, menționează Bandatii.
Terapia de înlocuire a nicotinei prin utilizarea plasturilor și gumelor de nicotină este una dintre metodele recomandate pacienților care vor să renunțe la fumat. Totuși, experții susțin că eficacitatea acestei metode este una joasă. Iată de ce mai multe țări din Uniunea Europeană, dar și SUA, Japonia, au introdus strategia de Reducere a riscurilor recomandând fumătorilor care nu pot să renunțe la acest obicei să treacă la alternative mai puțin nocive (țigări electronice, sisteme de încălzire a tutunului).
“În prezent, din păcate, oficial, în Republica Moldova nu există o strategie la nivel național de Reducere a riscurilor. În același timp, avem exemplul mai multor țări, cum ar fi Japonia, unde în perioada anilor 2011-2015, numărul fumătorilor s-a micșorat de trei ori. Datorită acestei strategii, o mare parte dintre fumători au renunțat la țigări, sau au trecut la alternative mai puțin nocive, care exclud procesul de ardere a tutunului”, a declarat Bandatii.