În ultimul timp apar tot mai puţine ştiri despre copiii-orfani din Moldova, care sunt înfiaţi de către străinii de peste hotare. Dar aceasta nu înseamnă că nu mai există orfani și nu se fac adopții.
Reforma orfelinatelor
Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în anul trecut au fost înregistrați 4.172 de copii, care au rămas fără îngrijirea părinților.
Motivul principal este plecarea unuia sau a ambilor părinți în străinătate (55,7%), apoi – privarea de drepturi părintești (16,5%) și altele (moartea, sănătatea părinților, săracia).
Corneliu Ţăruş, șeful Departamentului pentru Protecția Drepturilor Copilului de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, consideră că datorită reformei sistemului rezidențial (adică a orfelinatelor), desfășurată în republică încă din 2007, numărul copiilor din instituții de acesti tip a fost redus cu mult.
În plus, au început să funcționeze orfelinate de tip familial, se oferă îngrijiri profesionale pentru copii de către asistenți maternali. Iar departamentul implementează un set de măsuri în cadrul Programului pentru protecția drepturilor copilului pentru a preveni îndepărtarea lor, în special a nou-născuților, de la părinții biologici. Ca urmare, numărul de eșecuri a fost redus semnificativ.
De aceea, în Moldova, în ultimii ani, numărul adopțiilor atât de către cetățeni moldoveni, cât și de străini, a scăzut semnificativ. Dacă în anii 90 și începutul anilor 2000 erau adoptaţi câte 200-300 de copii anual, atunci în 2013, cetățenii moldoveni au adoptat 100, iar străinii – doar 4 copii. În 2014 aceste cifre au fost de 88 și 10 copii. În 2016 în republică au fost înregistrate 268 familii de moldoveni și 45 de familii de părinți adoptivi internaționali. În același timp, există 529 de copii cu statut de adopție, 281 au fost pregătiți pentru adopție internațională, dintre care 63 sunt copii de peste 7 ani, 170 sunt frați și surori peste 7 ani, 44 sunt copii cu dizabilități, adesea severe, 4 copii sub 7 ani, cu probleme de sănătate sau frați și / sau surori cu diverse boli. Din cei 281 de copii, nu toți vor fi adoptaţi de către străni, deși pentru orfanii bolnavi, acesta ar fi un bilet fericit.
Părinți pentru copil, dar nu invers
Cum decurge procedura de adopție? În 2011 a intrat în vigoare Legea privind regimul juridic al adopției, care stabilește procedura pentru adopția națională și străină. El a eliminat practic abuzul și eșecul adopției, care a avut loc mai devreme din cauza lacunelor în legislație și a procedurilor prost gîndite.
În primul rând, viitorii părinți și copilul trebuie să obțină un statut. Cetățenilor familiari sau individuali, inclusiv cetățenilor străini, li se atribuie statutul de părinți adoptivi după verificarea conform a unor criterii – prosperitate, muncă, disponibilitatea locuinței, educație, motive pentru adopție.
Iar copilul rămas fără îngrijire părintească este „pregătit pentru adopție” – națională (dacă este sănătos, nu are 7 ani și nu are frați și / sau surori, legea îl numește „ copil fără nevoi speciale”) sau internațională .
Părinții adoptivi străini pot adopta un copil sănătos dacă acesta nu este luat de cetățenii moldoveni timp de doi ani. În plus, străinii pot adopta imediat (fără a aștepta doi ani) copii „cu nevoi speciale”.
Șeful Departamentului pentru Protecția Drepturilor Copilului a subliniat, că „profilul” copiilor adoptați s-a schimbat mult în ultimul deceniu. Există foarte puțini nou-născuți pregătiți pentru adopție. Sunt propuși pentru adopție copiii peste 3 ani sau chiar de 14 ani. Mai mult, majoritatea părinților adoptivi naționali vor bebeluși sănătoși, care nu au o ereditate proastă și nici frați sau surori.
– Avem puține familii pregătite pentru sacrificii de dragul copilului. Cu toate acestea, străinii privesc adopția ca o sarcină spirituală, ca o misiune, o scuză pentru existența lor. Acțiunile acestora au întotdeauna o conotație religioasă. Și este foarte bine pentru un copil. Aș sfătui familiile moldovenești să-și revadă părerile cu privire la adopție, –spune Ţăruş.– În plus, străinii adoptă cu plăcere mai mulți copii. Anul acesta o familie din America a adoptat simultan trei frați, dintre care unul are peste 13 ani. Mulți adoptă copii cu dizabilități și chiar cu infecție HIV.
Corupția este exclusă
Următorul pas important în această problem dificilă este acreditarea agențiilor de adopție străine, deoarece toate întrebările despre adoptarea copiilor moldoveni de către străini sunt soluționate doar prin organizații special acreditate.
Până în 2016 în Moldova au fost acreditate 16 organizații străine din domeniul adopției internaționale (până în 2000 au fost peste o sută) din țările: Italia – 10, SUA – 4, Spania și Elveția – câte una din fiecare.
Prin lege, agențiile internaționale de adopție trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie acreditate de către propriul organ central în domeniul adopției, iar acest stat trebuie să fie membru al Convenției de la Haga, fie să încheie un acord bilateral cu Republica Moldova. Apoi, e necesară obținerea acreditării organului central al Republicii Moldova (adică MLSP) și, ulterior, înregistrarea ca persoane juridice la Ministerul Justiției. Străinii, care doresc să adopte un copil, depun o cerere la o agenție acreditată în Moldova, iar aceasta furnizează datele (dosarul) Ministerului. Ministerul Protecției Sociale publică constant date anonimizate privind copiii pregătiți pentru adopție internațională într-un registru special. Sunt raportate sexul, vârsta și caracteristicile copilului (diagnostic, de exemplu).
Astfel, viitorii părinți pot consulta în prealabil în țara lor ce fel de îngrijiri medicale vor fi necesare după adopție. Aceștia își pot exprima dorința de a adopta pe cineva în mod specific (vârstă aproximativă, sex și capacitatea de a trata anumite boli ale copilului).
După cum a explicat șeful Departamentului pentru Protecția Drepturilor Copilului, departamentul examinează cu atenție dosarele fiecărui părinte străin și le evaluează pe o scară de 300 de puncte. Totul este luat în considerare – condițiile de viață, tipul de activitate și profesie, educație, disponibilitatea unei mașini, atitudinea față de adoptare…
– Dacă e cazul să alegem între un fermier de la o fermă îndepărtată abandonată și o familie dintr-un oraș mare, acesta din urmă obține mai multe puncte. Profesorii sunt de preferat celor care nu sunt instruiți. Copilului ar trebui să-i fie bine în noua familie, să i se creeze cele mai bune condiții pentru adaptare într-o țară străină, pentru tratamentul bolii sale, pentru comunicarea cu semenii. Principiul de bază este nu un copil pentru o familie, ci o familie pentru un copil,- susține dl Ţăruş.
– De îndată ce ministerul stabilește „cine este pentru cine”, transmite datele comitetului consultativ pentru adopție, care activează la guvern. Consiliul aprobă preselecția în cadrul reuniunilor sale ținute în fiecare lună sau după caz. Potrivit lui Ţăruş, corupția este exclusă.
În primul rând toate dosarele sunt transparente, iar în al doilea – consiliul include reprezentanți ai mai multor ministere – protecție a muncii și sociale, educație, sănătate, justiție, afaceri externe, precum și procurorul general. Consiliul include mai mulți apărători ai drepturilor omului, inclusiv un avocat al oamenilor pentru protecția drepturilor copilului.
În anii 90 și începutul anilor 2000 străinii împreună cu avocații săi călătoreau prin toată țara, să-și aleagă un copil din orfelinat, negociau cu autoritățile locale sau cu conducerea internatelor, filmau videoclipuri cu copii și le postau pe Internet. Acum toate acestea sunt interzise.
Unii avocați din cadrul agențiilor internaționale de adopție sunt de părerea, că în acele zile era mai ușor să găsești un copil potrivit. Iar în structurile statului sunt de altă părere: astăzi este mai ușor pentru străini să înțeleagă care copil este potrivit pentru ei, iar cheltuielile lor au scăzut de zece ori. Mai devreme, pentru adopție internațională, trebuiau să achite oficial 1.500 de mii de dolari (se includea şi preţul zborurilor pentru asistenții sociali, care se presupune că au mers să verifice mediul în care vor trăi copiii adoptați), dar, în realitate, costurile ajungeau până la 60 de mii de dolari.
În conformitate cu noua lege, părinții adoptivi străini trebuie să plătească la buget doar 3 mii de lei, care sunt cheltuiți pentru transferuri, servicii poștale și alte service. Mai mult, dacă rămân mijloace, acestea sunt returnate părinților adoptivi. În străinătate procesul de adopție costă mai mult.
Dacă copilul este bolnav, trebuie să muncești din greu pentru a-l trata. Prin urmare, se consideră lipsit de etică a cere bani de la viitorii părinți pentru vizitele asistenților sociali. – Dacă, după aprobarea adopției, mergeți în țări îndepărtate pentru a verifica dacă copilul este bine, atunci nu sunteți siguri că procedura de adopție este eficientă, nu sunteți siguri de alegere. Aceasta înseamnă că procedura nu este bine gândită.
Dacă sunteți siguri, că ați măsurat de șapte ori pentru a tăia, nu este nevoie să vă plimbați pe socoteala altcuiva. Și sunt suficiente rapoarte pe care le primim de la agențiile de adopție străine. Le trimit timp de 5 ani: în primul an în fiecare trimestru, al doilea – o dată la șase luni și apoi o dată pe an. Rapoartele sunt complete – cu o vizită la psiholog, părerea asistenților sociali, cu fotografii etc., la domiciliul și la școala copilului.
Nu există revers
– Cert este că, după adopție internațională, nu există nicio lege privind întoarcerea copilului. El primește cetățenia altui stat, astfel încât autoritățile de tutelă din noua țară de reședință sunt deja responsabile pentru el. Putem solicita doar ambasada acelei țări, care sensibilizează ministerele de resort, agențiile de tutelă, agențiile de aplicare a legii. – Rezumă oficialul.
– Din 2011, de când a intrat în vigoare noua lege, nu a fost făcut nici un refuz. Și aici e important să spunem, că viitorii părinţi sunt obligaţi prin legislaţie să trăiască în țara noastră alături de copilul ales exact o lună. Adică, viitorii părinți, care au consimțit la adoptarea unui copil aprobat de consiliul consultativ, vor trebui să vină în Moldova, să închirieze o locuinţă în preajma internatului sau orfelinatului de familie și să comunice cu viitorul lor fiu sau fiică.
În această perioadă puteți înțelege dacă membrii viitoarei familii sunt compatibili. Anterior, procedura prevedea doar o săptămână de comunicare preliminară cu copilul înainte de adopția finală. Dar apăreau probleme deja în țara în care pleca copilul. Au fost cazuri de refuz și întoarcerea acestuia. Asemenea cazuri în care viitorii părinți nu sunt mulțumiți de copilul adoptat sunt foarte rare. Și se întâmpla din vina agenției de adopție străină, care furniza informații incomplete despre copil și problemele asociate acestuia.
Într-un raport special, întocmit de către Centrul de Informații pentru Drepturile Copilului cu privire la implementarea Convenției privind drepturile copilului în Republica Moldova, principala problemă în procesul adopției internaționale în Moldova „este imposibilitatea recunoașterii deciziilor străine luate de acele state cu care Republica Moldova nu are acorduri relevante în această privinţă.
O altă problemă este că nu e posibil întotdeauna din țara noastră să urmărim soarta copiilor adoptați, iar unii dintre ei pot fi în situații dificile, din care nu pot ieși fără ajutor „.
Recomandarea principală pentru Moldova făcută în raport este crearea unui organism specializat, care să fie suficient de dotat cu informații și echipamente pentru a face posibilă urmărirea familiilor cu copii adoptați.
DUPĂ APROBAREA ADOPŢIEI INTERNAȚIONALE DE CÂTRE CURTE NU ESTE REVERS.
Piedica principală e birocrația judiciară
Cu toate acestea, întreaga procedură de adopție internațională ar putea dura câteva luni (care include şi luna comunicării obligatorii a viitorilor părinți cu copilul ales), dacă nu ar fi elemente de birocrație.
Concret: după aprobarea selecției prealabile a copilului și a părinților acestuia în consiliul consultativ, MLSP pregătește actele pentru copil timp de aproximativ o lună. Apoi este trimisă o scrisoare către părinți (aceștia trebuie să își dea consimțământul) și o solicitare către zona în care este înregistrat copilul. Iar părinții pot veni deja să comunice cu el. Apoi, curs de o săptămână, autoritatea locală face un raport despre contactul dintre părinții adoptivi și copil. Durează până la 10 zile. Încă 10 zile se lucrează cu actele în minister, după care se dă consimțământul pentru examinarea cauzei în instanță. Părinții pregătesc de obicei documentele în instanță din timp.
Sunt necesare maximum 70 de zile. Dar anume în instanță încep problemele. Actele stau acolo uneori luni în şir. Judecătorul poate merge în concediu timp de două luni, să stabilească audieri cu pauză de o săptămână. Și după ce se ia decizia, încă o lună trebuie să aștepte partea de motivare. Prin urmare, departamentul își pregătește propunerile, se consultă cu experți internaționali din UE pentru a stabili un cadru în studierea cazurilor de adopție, pentru a modifica Codul de procedură civilă, Codul familiei și Legea privind regimul juridic al adopției.
În plus, ministerul are în vedere modul de îmbunătățire a procedurii de adopție în ceea ce privește extinderea informațiilor despre copil și caracteristicile acestuia pentru viitorii părinți, pentru a evita greșelile în realizarea unui diagnostic.
E bine să ţineţi cont
Este o greșeală să presupunem că un copil este o foaie curată şi care va deveni complet copilul tău. Un copil adoptiv mai mare ar fi putut avea experiență trăind împreună cu părinții – el s-ar putea adapta mai ușor întro nouă familie. El este concentrat pe adulți și vrea să aibă încredere în cineva. Cei mai mici nu au o astfel de experiență.
Text: Natalia Silitscaia