Liliana Groppa: Imi dăruiesc timpul oamenilor

1392
Liliana Groppa
Liliana Groppa
profesor, doctor în medicină,
medic-reumatolog

O doamnă deosebită, activistă, frumoasă, fiică bună și prieten devotat – Liliana Groppa în copilărie și adolescență. Toate aceste caracteristici pozitive a reușit să le treacă prin timp. Acum, când este prezentată, i se spune – profesor, doctor în medicină, sefa catedrei de Reumatologie la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițanu, președinte al Asociației Reumatologilor din Republica Moldova. Şi toate acestea despre Liliana Groppa.
Fiind persoană creativă, a visat să se dedice scenei, a vrut să dăruiască oamenilor bucurii și emoții pozitive. A devenit real, dar nu în luminile scenei. Acum este reumatologul numărul unu al republicii. Acest lucru este confirmat nu doar de pacienții săi, ci și menţionat de către conducerea țării. Pentru munca sa Liliana Groppia este decoratăcu ordenul Gloria Muncii.
Dumneaei continuă să fie o persoană creativă. O atare abordare a tratamentului este un dar, care nu-l au toţi medicii. D-na Liliana mărinimos împarte speranță pacienţilor și împreună cu ei parcurge calea spre recuperare.

D-nă Liliana, în copilărie v-aţi gîndit, că puteţi deveni unul dintre cei mai respectaţi medici din republică?

Gândurile mele erau departe de practica medicală. Ca multe fetițe, am vrut să fiu actriță. În clasele primare visam să devin balerină, mergeam la şcoala de balet. Când eram în clasa a treia, a fost o selectare a fetiţelor pentru o școală de balet din Moscova. S-a dovedit, că nu am o ţinută respectivă. Alese au fost cele astenice. Le-au selectat pe cele micuţe, subțirele, cu o constituţie respectivă.

La vârsta mea, mi-am dat seama, că baletul nu e pentru mine. Nu am disperaț, am decis – dacă nu pot fi balerină – voi deveni actriță. Am frecventat tot felul de cercuri de creaţie de la Palatul Pionierilor din Bălți. Fiind apoi secretara organizației comsomoliste, am fost responsabilă pentru activitățile artistice.

Deci posibilităţi de a alege o profesie de creaţie au fost, totuși, nu aţi urmat o instituţie teatrală.

Părinții mei vroiau cu adevărat să devin doctor. Tatăl a visat o carieră medicală. Dar a fost război, iar apoi – anii dificili de după război, însă a vrut să-şi împlinească visul prin mine. S-a întâmplat. În ultima clasă am luat primul loc la Olimpiada de Biologie pe republică. Totdeauna mi-au plăcut biologia, chimia – aceste predilecţii şi m-au orientat spre medicină.

În Moldova pe timpuri era o singură instituţie medicală, care şi acum rămâne să fie cea mai importantă. Mulți rîvneau la ea, dar nu toți reuşeau.

Am absolvit școala cu medalie de aur. Medaliații susţineau doar un examen de profil. În cazul, în care candidatul îl susţinea cu brio – era înscris la studii.

De ce ați ales reumatologia? Nu era din cele preferabile în medicină.

Mi-a plăcut cosmetologia, deși în acei ani era prea slab dezvoltată, mai degrabă primitivă. Citeam literatură specializată, eram din ce în ce mai fascinată de ea. Eram sigură că voi deveni cosmetician, dar a trebuit să aleag un stagiu… în dermatologie.Pe atunci dermatologia era strâns asociată cu venerologia. Condițiile în clinicili nu erau din cele mai bune și fostul rector m-a sfătuit să renunţ.

Cea mai apropiată practică asociată cu leziunile și tratamentul pielii era reumatologia. Stabilind legături strânse cu Institutul de Reumatologie al Academiei de Științe din URSS, am reuşit să fac o practică la unica catedră de reumatologie din Uniune. Şef mi-a fost profesorul R. Koşciug. Am trăit un timp uimitor de descoperiri și cunoașteri.

Am lucrat timp de doi ani în cadrul Departamentului de Reumatologie a Spitalului Clinic Republican. Iată atunci am îndrăjit această ramură a științei medicale. Primul loc de muncă e la Universitatea de medicină, unde am trecut stagiul clinic în Departamentul de terapie. După întoarcerea de la Moscova, am lucrat timp de trei ani la Institutul de Cardiologie.

Deci sunteți familiarizată cu activitatea inimii. Cunoașterea altor domenii de medicină, în special cardiologia, vă ajută în lucru?

Foarte mult. Bolile reumatice afectează organele interne, inclusiv inima. Reumatologul trebuie să cunoască elementele de bază ale tuturor direcțiilor medicale. Orientăm studenții noștri și tinerii profesioniști spre cunoștințe fundamentale vaste.

În ţară avem puțini reumatologi, iar pe atunci erau și mai puțini. Probabil, nici profesori nu existau.

Participam la conferințe științifice, simpozioane si apoi m-am înscris la doctorantură la Institutul de Reumatologie din Moscova – visul oricarui medic-reumatolog, care-şi iubește profesia.

Reumatologia era lipsită de atenție. Când a fost recunoscută importanța ei?

La sfârșitul secolului XX.  S-au făcut descoperiri, noi realizări științifice, s-a aprofundat studiul patogenezei, s-a extins nozologia (doctrina bolilor, clasificarea și nomenclatorul lor – nota autorului). Reumatologia, ca știință medicală, a început să fie tratată cu respect.
Anterior se credea, că în reumatologie sunt numai două boli — guta și reumatismul. În secolul al XX-lea au fost descoperite etiologia reumatismului, a tulburărilor imune și a altor direcții, au fost elaborate criterii de evaluare pentru toate bolile. În sec.XXI numărul pacienților reumatici a început să crească. E un fenomen înregistrat în toate țările.

Care este motivul?

Există mulți factori, dar, în general, efectele secundare ale progresului științific și tehnologic. Oamenii se mișcă mai puțin, comunicarea are loc prin rețele sociale, plimbările în aer liber sunt date uitării. În plus, în toate țările situația de mediu se deteriorează. În alimente, apă și aer există mulți compuși chimici, care distrug sistemul imunitar.

Participaţi la conferințe internaționale, la care se discută reumatologia. Care e situaţia în Europa? Am rămas mult în urmă?

În fiecare an participăm la Congresul internațional european pentru lupta împotriva bolilor reumatismale, unde se discută despre toate inovațiile recente. Și eu, împreună cu colegii mei, implimentăm totul ce e nou în țara noastră. Am elaborat standarde pentru tratamentul bolilor reumatice, protocoale pentru diagnostic și tratament, luând în considerare condițiile locale. Tot ce folosesc medicii în Europa — aplicăm şi noi. Avem posibilitatea de a examina pacienții la nivelul țărilor europene.

După cum ați menţionat, în reumatologie erau doar două boli, dar acum există peste două sute. Cât de intens se dezvoltă reumatologia?

Destul de intens. În ultimul deceniu au apărut medicamente eficiente, care pur și simplu fac minuni — terapia biologică, care a revoluționat reumatologia. Putem trata astfel de boli grave cum ar fi artrita reumatoidă și lupusul eritematos sistemic, care era considerat o boală foarte grea, aproape incurabilă. Acum, această boală se tratează. Femeile, care suferă de lupusul eritematos sistemic, în principiu, boala afectează doar femeile, trăiesc până la o vârstă foarte înaintată. E un progres.

În Moldova nu se produc medicamentele corespunzătoare.

Л. Г.: Nici nu e necesar. În producere sunt implicate instituții și companii farmaceutice mari. E important, că aceste medicamente sunt disponibile în farmaciile din Moldova.

Sistemul educațional în prezent s-a schimbat vis-a-vi de cel când aţi fost studentă şi în ce direcție?

Cu mult. Studenții noștri au posibilitatea de a naviga în Internet şi în câteva minute găsesc informațiile necesare. Există oportunități de a cunoaşte realizările oricărei țări, de a citi despre cele mai recente descoperiri. Când eram la Moscova, trebuia să mă trezesc la 6 dimineața să reuşesc să intru în bibliotecă, să fac copii a literaturii necesare. Acum e mai simplu. Numai dorință de ar fi.
Învățam anatomia omului într-o sală de anatomie, acum există o mulțime de poze și fotografii pe Internet, care demonstrează fiecare organ, fiecare mușchi, fiecare nerv, fiecare celulă.  În acest sens, sistemul educațional se îmbunătățeşte.

VREAU CA ÎN FIECARE PAION DIN ȚARĂ SĂ FIE UN MEDIC-REUMATOLOG. PACIENŢII SĂ NU FACĂ NAVETE LA CHIȘINĂU PENTRU O ​​CONSULTARE.

Cu soțul – Stanislav Groppa, unul dintre cei mai distinşi neurologi din republică, v-aţi cunoscut în studenţie. N-aţi vrut să alegeţi aceeaşi specialitate?

N-am avut asemenea gând. Neurologia nu mă atrăgea. Dimpotrivă, am crezut întotdeauna, că e mai bine ca soții să aibă ocupaţii diferite pentru a face schimb de informații, pentru a se ajuta reciproc cu sfaturi.
În neurologie există o mulțime de boli cauzate de cele reumatice și invers. Acasă adesea vorbim despre muncă, uneori consultăm pacienți comuni. Discutăm despre ultimele noutăţi din neurologie și reumatologie. Pe amândoi ne interesează. Dificultatea constă în faptul, că amândoi ne reţinem la locul de muncă, adesea în interes de serviciu suntem plecaţi din țară. Dar familia noastră are un nucleu – e casa noastră, părinții, fiul și nepoții noștri. În plus, familia ni-e bogată în prieteni.

Prietenii sunt din lumea medicală?

Sunt de profesii diferite, dar mai mulţi medici. Prietenim de ani de zile. Ei nu apar într-o zi. Prietenia trebuie să treacă testul timpului.

Cine a influențat alegerea profesiei domnului Stanislav?

A vrut să studieze chimia la Universitatea de Stat. Dragostea pentru această știință i-a fost inspirată de profesorul de la școală. Cu câteva zile înainte de examene, tatăl l-a convins să se facă medic.El suferea de urolitiază și i-a propus să aleagă urologia. La alegerea profesiei, într-o oarecare măsură, l-au influențat părinții. Stanislav a devenit doctor neurolog și nu a regretat ​​nici odată. El este, de asemenea, foarte dedicat profesiei sale.

La locul de muncă, sunteți ambii lideri, dar cine e șeful acasă?

E egalitate. Rezolvăm împreună toate problemele. Cel care le cunoaşte mai bine — acela le soluţionează. Fiecre cu competenţa sa. Nu există nici o rivalitate, avem o încredere reciprocă completă. Cu privire la anumite aspecte, argumentăm, dar nu ne certăm. Dacă simt că discuţia se extinde – cedez. Avem prea puțin timp să-l cheltuim . Acordăm timpul nostru oamenilor, pacienților. Aceasta este menirea, profesia noastră.

Și fiul Serghei este doctor.

A mers pe linia tatălui său și lucrează neuropatolog în Germania. Suntem bucuroși, că toţi profesăm medicina. Serghei a făcut alegerea. Noi nu am insistat. A crescut într-o familie de medici, asculta conversațiile noastre. Vorbeam cu dragoste şi respect despre profesia noastră și medicină în general. Deci, alegerea lui este destul de explicabilă și suntem mulțumiți de asta. E o mare realizare, când copiii împărtășesc ideile părinților.

De ce în Germania?

E una dintre puținele țări europene, în care tinerii noștri pot primi cunoştinţe pe gratis. Pentru a o face, ai nevoie doar de dorință. Fiul cunoștea bine limba engleză și inițial dorea să meargă să studieze în Statele Unite. Dar fiindcă este unicul copil, nu l-am lăsat.  Germania e mai aproape.

A vrut să facă totul singur, fără ajutorul nostru, a demonstrat independență.  Firește, a învățat foarte mult, dar a reuşit. După absolvirea universităţii medicale, lucrează în Germania. Bineînțeles, vrem să se întoarcă în Moldova, dar este alegerea lui. Sperăm, că într-o zi vom fi toţi acasă.

V-ați dorit să lucrați în străinătate?

Nu. Când eu şi soţul ne-am susținut tezele, am avut posibilitatea să rămânem în Moscova, apoi ni s-a propus să mergem în China sau Franța. Dar ne-am întors acasă, unde ne aşteptau un fiu și părinții. Mereu am fost ataşaţi de patria noastră. Nu regretăm, că nu am plecat. Am atins un anumit nivel profesional, obiectivele, pe care ni le-am stabilit. Acasă şi pereţii te ajută. Avem o țară foarte frumoasă.

Vă lipsesc nepoții?

Indiscutabil. Ei sunt comoara noastră, bucuria noastră. E atât de dulce să fii bunică. Cel mai mare nepot – Iulian este de patru ani, cel mai mic – Nicolas are doi.Sunt cele mai frumoase fiinţe din lume, cele mai extraordinare și fermecătoare, care ne dau un imens simț al armoniei interioare. Desigur, ne lipsesc foarte mult.

Cunoașterea limbilor e necesară. Ce limbi vorbiţi? Cu nepoții cum vă înţelegeţi?

În Rusia și CSI toți vorbesc rusa. Am studiat la școală aprofundat limba franceză, pe care o cunosc bine. Apoi am învățat limba engleză în măsura, în care înțeleg terminologia medicală. Acum voi învăța limba germană, să pot comunica cu nepoții. Dar cred că ei vor vorbi în doi ani rusa.

Când Serghei era mic, i-aţi acordat suficientă atenție?

Din păcate, nu. Când am studiat la Moscova, a stat în Chișinău împreună cu părinții mei.  Veneam acasă în fiecare lună, l-am răsfățat, îi aduceam jucării, dar nu era de ajuns. Întotdeauna a simțit nevoia de a comunica cu noi. Dar trebuia să studiem, să creștem, să facem o carieră.

Și cât timp aţi lipsit?

Lucrul la prima teză a durat 3 ani. La cea de a doua – 7, apoi am lucrat la Moscova și la Chișinău. Am susținut teza în 1986, a fost dedicată studiului artritei reumatoide – „Caracteristici clinice și imunologice ale artritei reumatoide seronegative.“ Pentru teza de doctorat, pe care am apărat-o în 1992, a fost nevoie de mai mult timp.

Subiectul mai complicat – „Caracteristicile comparative și dezvoltarea cardiomiopatiei dilatative și cardiopatiei reumatismale.“A fost o lucrare științifică deplină, cu descoperirile și realizările sale. Ea este contribuția mea în dezvoltarea reumatologiei.

Cât ţine căsnicia Dvs?

În luna august – nunta de rubin – 40 de ani împreună. Vom sărbători împreună cu fiul. Fiul – este cel mai scump dar al soartei, rodul iubirii, baza relației noastre, un conglomerat de emoții pozitive. Prin urmare, credem, că în această zi ar trebui să fim împreună cu fiul și familia sa.

Dacă vorbim despre sărbătorile de familie, care este cea mai solicitată?

Întotdeauna sărbătorim ziua de naștere a lui Serhei, indiferent unde s-ar afla. E o tradiție, pe care nu o încălcăm niciodată. Ziua lui de naștere – 16 septembrie – ne-a consolidat relația, a mărit spațiul familiei noastre.Copiii, iar apoi şi nepoții, sunt adevărații protectori ai fiecărei familii.

Deseori tratamentul stopează doar dezvoltarea bolii, dar nu toți pacienții înțeleg aceasta. Ei doresc ca boala să dispară complet și, prin urmare, pot fi neobiectivi în legătură cu procesul de tratament. Aveți astfel de pacienți?

Există, dar foarte puțini. Acum, oamenii citesc mult, găsesc informații pe Internet. Mulți vin la medic pregătiţi. Dar încerc să le explic esența bolii, nevoia de diagnosticare. Le spun despre aceste lucruri şi studenţilor. Prima acţiune — este educarea pacienților: unii dintre ei trebuie să-și schimbe modul de viață, gândurile, uneori, din rădăcină. Am pacienți, pe care îi consult din 1992.

Le cunosc familiile, copiii și nepoții. Practic, le sunt medic de familie. Deoarece factorul ereditar în reumatologie e important, e să știm cum se simt ceilalți membri ai familiei.

Au existat cazuri dificile în practica dvs?

Se întîlnesc cazuri complicate, dar pentru asta există colegi, care vă pot consulta. Apoi pacienții au fost trimiși la Moscova. Acum geografia s-a extins. Pentru diagnostic Europa este deschisă. În cele mai multe cazuri, colegii străini confirmă diagnosticul pus de noi. Și este foarte plăcut, când părerile coincid.

Cum e mai eficient de ridicat nivelul de educație medicală a cetățenilor noștri, pentru ca ei să nu să se tratateze de sine stătător şi să nu se ajungă la necesitatea unei resuscitări …

Mi se pare, că ar trebui să existe mai multe programe educaționale la radio și televiziune. Problemele culturii medicale trebuie discutate pe paginile presei și pe portalurile specializate ale internetului. Medicii ar trebui să discute mai mult cu pacienții și, într-o oarecare măsură, să fie un exemplu pentru aceștia. Ei deseori ne întreabă ce mâncăm, ce sport practicăm, cum ne odihnim. Dacă îi vom orienta corespunzător, va exista un rezultat pozitiv.

Cum preferaţi să vă odihniţi?

Ne place marea, dar preferăm locurile neaglomerate. Excesul de comunicare la serviciu ne surmenează, vrem liniște. Avem nevoie de cel puțin o săptămână de singurătate. Ne place în Grecia – închiriăm o vilă într-o localitate micuţă și ne bucurăm de odihnă tihnită.

Să vorbim despre nutriție

Consum puține grăsimi animale. Am fost crescută într-o familie, în care pe primul loc au fost produsele din carne. În plus, şi soțul, și eu avem prima grupă de sânge și se consideră, că suntem carnivori. Cu toate acestea, în ceea ce privește nutriția, în ultimii ani, mă reeduc şi conving și bolnavii să consume carne doar o dată pe săptămână. E suficient. Accentul se pune pe alimentele vegetale, pește, diverse semințe, cereale etc. Renunţarea parțială la cărne este calea spre longevitate.

Aveţi timp pentru hobby?

Îmi place să citesc și să înot. De asemenea, iubesc florile. Am un rozariu frumos, unde îmi petrec timpul. Trandafirii îmi amintesc de casa copilăriei mele. Bunica a iubit florile. Şi mama.

Dragostea pentru ele e moștenită. Îmi plac și animalele: avem o pisică, care ne întâlnește și ne petrece. Până de curând, a trăit un câine – Labrador, poreclit Mozart. A pierit la vârsta de 14 ani. Chiar doare atunci, când te părăsesc animalele de companie, devinite membri ai familiei.

Ce e fericirea? Din ce e țesută?

Pentru mine este o muncă preferată, oamenii, care mă înconjoară – fiul, nepoții, soțul. Cînd am o senzaţie, că fac ceva important, necesar, pozitiv în fiecare zi. Este recunoștința pacienților noștri. Când obosesc după o zi, consultând 25-30 de pacienți, după prelegerile, cînd studenţii te aplaudă și când pacienții spun, că tratamentul le-a uşurat existenţa de câțiva ani … Contează mult, survine o relaxare și o plăcere. Înțelegi, că nu în zădar trăieşti pe această lume. Tot ce e necesar pentru fericire, am. Îmi lipsesc doar părinții.

Duceţi contul pacienților?

E dificil. Dacă presupunem, că în medie pe lună am aproximativ o sută, atunci pentru toți anii de muncă – câteva zeci de mii.

Cum NU trebuie să fie un doctor?

Rece, indiferent, avar, purtător de energie negativă, egoist.

Отправить ответ

avatar
  Subscribe  
Уведомление о